Acum, când parcă moartea-mi suflă
În creștet rece și real
Și sufletul nu-mi mai răsuflă
De-a lui durere făr' hotar,
Mă prăbușesc în rugăciune,
Ca de o suliță răpus,
Și mai implor doar o Minune...
Și mai aștept doar un Răspuns...

Nimic nu Îți mai cer pe lume,
Căci totu-mi este prea străin...
Ci vreau să-mi revelezi un Nume -
Al Tău... Și Glasul Tău divin... -
O, Glasul ce-mi vorbi odată
Prea minunat a fi descris -
Mai dulce decât mierea toată
Și mai sublim decât vreun vis...

Puținii ani, ce-aveau să doară
Și-n care-ades am suferit,
Precum un porumbel zburară...
Precum o clipă s-au cernit...
Și de-ar fi fost mai mulți la număr,
Și de-ar fi fost mai fericiți -
Ca niște hoți cu saci pe umăr,
Prin vreme, tot așa grăbiți...

Deșertăciune și durere
E goana vieții - frunză-n vânt...
Azi ești frumos și în putere
Și mâine bulgăr de pământ.
Te plâng vreo doi și tot ei sufăr -
Poimâine mor și ești uitat.
Se stinge floarea cea de nufăr -
C-a înflorit nici n-a contat.

Dar ce rămâne și contează... ?
Ce-a fost născut din Dumnezeu
Transcende Timpul și tronează -
A fost și e și-a fi mereu... !
Fugim... Fugim... Fugim la Tine,
Părinte Bun de Veșnicii...
Și să ne ducem noi la cine... ?
Căci Viața-n Tine-o vom găsi... !

Ne naște Tu și-a Ta Natură
Ne-o dă și nouă - celor morți...
Așa cum scrie în Scriptură -
Să ne sculăm, intrând pe porți... !
Acolo unde nu e moarte
Și unde florile sunt vii
Ne fă, Isus, și nouă parte,
Părinte Bun de Veșnicii...

Amin.